JURNAL MONDEN
V-am dus cu mine la Paris, in Corsica, pe Coasta de Azur, in Germania, la Opera Metropolitan din New York... Eu insami am fost in atâtea locuri in care nu „v-am luat"! Am vazut multe minunatii ale lumii, naturale sau facute de mintea creatoare si mana omului.
Insa astazi, in cetatea de scaun a Sucevei, unde scriu acum, imi dau seama cat adevar graiau versurile lui Virgil Carianopol:
„Legat adanc din tot ce-mi are glia,
Pe acest taram de cremene si vis,
Imi e mai scump un sat din Romania
Decat oricare Londra sau Paris.
Nu dau o seara-n tara mea domneasca
Pe tot ce este-n alte tari mai sfant,
Cum nu dau Doina noastra romaneasca
Pe nici un cantec care-i pe pamant".

• Descoperind Romania

Cand am hotarat sa fac aceasta calatorie, eram indoita si sceptica. Mi-am spus ca insasi ideea unei excursii, ce-avea sa dureze o saptamana, cu autocarul, ma sperie, amintindu-mi peripetiile avute, vara trecuta, pe ruta Romania-Grecia si retur. Mata care si-a facut nevoile-n autocar si stapanul ei care-i lua excrementele cu un servetel au ramas intiparite in memoria cititorilor mei, care, si astazi, la un an de zile distanta, imi amintesc de acel „Jurnal de calatorie" memorabil.
Va spun sincer: m-am gandit mult daca sa mai pornesc la drum cu un astfel de mijloc de transport! in plus, mai erau si partenerii mei de calatorie, interpretii de muzica populara. li vazusem de-atatea ori la televizor, mi-au incantat copilaria cand imi petreceam vacantele la bunicii mei si cand acestia dadeau sonorul televizorului la maximum ca s-o asculte pe Sofia Vicoveanca sau Floarea Calota, mi-au facut Revelioanele mai frumoase, cantandu-mi pe benzi inregistrate sau pe micul ecran, am jucat sarbe si hore, asa cum ma pricep eu, la nuntile la care am fost si ei au cantat.
Dar sa merg intr-o calatorie, o saptamana, cu domniile lor, nu ma vedeam in stare.

Totusi, mi-am spus: sa vad manastirile din Moldova si Bucovina este, poate, o ocazie unica si cine stie cand voi mai ajunge prin aceste locuri ale patriei mele. Asa m-am hotarat sa fac ceea ce astazi pot spune c-a fost cea mai frumoasa calatorie din viata mea.
Eu, ca si toti cei care m-au insotit, datorez aceasta expe-rienta „maresalului" lon Antonescu de la Marshal Turism, cel care n-a obosit nici dupa a saptea calatorie de acest fel, sa promoveze turismul cultural, sa stranga impreuna oameni de valoare ai Romaniei si sa le ofere momente inaltatoare de emotie si spiritualitate. Omagiul adus acestui om de actorii care au fost in acelasi pelerinaj anul trecut si de interpretii de muzica popu-lara, anul acesta, este suprem, multi dintre ei negasindu-si cuvintele potrivite pentru a-i multumi. Ma alatur si eu.
Dimineata zilei de luni, 11 iulie, in parcarea hotelului „Hilton". Organizatorii spun ca trebuie sa ma urc in microbuzul mai mic, destinat presei. Asta-i acu'! Eu vreau cu artistii! Ma „insinuez" printre acestia si ma asez pe ultimul scaun din autocar, acolo unde aveam sa raman pana la sfarsit si de unde aveam sa vad un spectacol ambulant unic.

La-nceput multi dintre ei imi pareau necunoscuti. Sigur, dintr-un milion de oameni, ar fi fost inconfundabile Sofia Vicoveanca, Floarea Calota sau Maria Carneci. Insa artistii sunt aproape irecognoscibili fara straiele portului popular si maramele de pe cap. Mi-am propus sa scriu un „Jurnal" frumos, asa cum au fost toate aceste zile, si de aceea n-am sa fac nominalizari atunci cand ma gandesc la lipsa bunei cresteri, a propriilor limite sau atunci cand imi amintesc de avansurile unor barbati, talentati ce-i drept, dar mult departati de "acel" barbat care mi-ar putea sta alaturi. Chiar pentru scurt timp!

Dar, vorba mandrei noastre bucovinence, „Sa iau numai ce-i frumos!".

• Trupul Sfintei Paraschiva n-a putrezit dupa moarte

Ne-am oprit la Panciu si-am vizitat Cramele lui Stefan cel Mare. Dupa ce am coborat sub pamant si-am vazut zecile de mii de sticle cu vin spumant, doamna Genoveva Ivanciu ne-a facut un scurt istoric al locului si ne-a explicat procesul de fermentatie a vinului, proces care dureaza intre 10-12 luni.
Mancam si ne-ndreptam spre Iesii dragi in care s-au scris pagini memorabile pentru istoria si cultura tarii noastre.
Ajunsi aici, mergem direct la Catedrala Mitropolitana, cea mai vizitata biserica de pelerini, pentru ca adaposteste moastele Sfintei Paraschiva, incepand cu anul 1889. De ce este atat de importanta Sfanta Paraschiva pentru crestinism?
Pentru ca ea a trait inainte de anul 1054, cand are loc separarea Bisericilor, iar puterea ei continua sa faca minuni si astazi. Sfanta Paraschiva provenea dintr-o familie foarte bogata, dar intr-o zi s-a hotarat sa duca o viata de privatiuni, saraca, inchinata lui Dumnezeu. Si-a schimbat hainele scumpe si le-a inlocuit cu carpe rupte de cersetoare. Nu implinise inca 30 de ani cand a murit si, pentru ca nimeni nu-i cunostea originile, a fost ingropata, asemeni tuturor saracilor, la malul marii.
Ulterior, langa ea a fost ingropat un marinar. Sfanta Paraschiva i-a aparut in vis unui preot, rugandu-l s-o dezgroape si s-o mute in alta parte.
Cand trupul a fost deshumat s-a constatat ca nu putrezise deloc, fiind intact ca-n clipa mortii. Ulterior, Sfanta Paraschiva a fost inmormantata la Constantinopol, iar oamenii au inceput sa se roage la momnantul ei, pentru ca facea minuni.

• Cuvioasa a protejat Catedrala in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial

In 1641, Patriarhul ecumenic Partenie, care trecea printr-o perioada financiara foarte grea, ii cere domnului Vasile Lupu sa-si plateasca datoriile fata de turci.
Domnul moldovean nu numai ca isi onoreaza darile, insa il ajuta cu bani in plus pe Patriarh. Acesta, batran si simtind ca se apropie de moarte si, in acelasi timp, temandu-se ca, dupa el, moastele Sfintei Paraschiva n-aveau sa mai fie in siguranta, decide sa i le daruiasca domnului Moldovei. Moastele Cuvioasei sunt aduse cu o corabie in Moldova si depuse la lasi.
La-nceput, in Catedrala „Sfintii Trei lerarhi", cea mai frumoasa biserica pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. Suntem in anul 1899.
In timpul iernii, nu se tineau slujbe in Catedrala din cauza frigului si a faptului ca nu exista, la acea vreme, instalatie de incalzire. Sfintele Moaste sunt mutate in Paraclis, o biserica mai mica, unde oamenii veneau sa se roage, indiferent de anotimp.
Intr-o noapte, Paraclisul ia foc intr-un incendiu, iar o alta minune vine sa intareasca credinta oamenilor in Sfanta Paraschiva. Racla din lemn in care erau asezate moastele Prea Cuvioasei nu ard decat foarte putin, la suprafata, iar moastele sunt intacte. Acestea sunt mutate intr-o alta racla din argint, in care stau si astazi, fiind incredintate Mitropoliei. Moastele au parasit de doua ori Catedrala pentru procesiuni mai speciale.
In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, anumiti prelati au cerut mutarea moastelor de teama ca nu cumva Catedrala sa fie dina-mitata.
Credinciosii ieseni s-au opus, iar fetele bisericesti care slujeau la acea vreme au spus ca puterea Sfintei Paraschiva este nemasurata si ca moastele ei vor proteja acel loc. Sigur, era doar credinta! Realitatea insa a fost uimitoare.
0 bomba, care a cazut intr-unul din copacii de pe aleea Catedralei, n-a explodat, altfel acest locas ar fi fost distrus pentru totdeauna. In ziua pomenirii Sfintei Paraschiva, circa un milion de credinciosi vin sa se roage la Moastele sale. Pentru ca Prea Cuvioasa duce rugaciunile noastre direct inaintea lui Dumnezeu.
M-am rugat si eu, s-au rugat si toti cei pe care i-am insotit.

• „lesiul nostru drag"
Ne-am urcat in autocar si ghidul nostru, lon Murgu, ne-a cantat:

„Iesiule, Iesiule, mandra cetate
Numele tau, tara strabate,
La fel ca Roma, sora cu tine,
Orasul celor sapte coline.
Cand in Copou teii-nfloresc
De Eminescu ne amintesc.
An dupa an, dragostea lui,
E pe aleile parcului.
Iesiule, Iesiule, eu te-am iubit
Pentru ca-n tine am copilarit".
De altfel, domnul Murgu ne-a dat multe motive sa-l aplaudam de-a lungul acestei calatorii. 0 enciclopedie ambulanta, ne-a dezvaluit marea sa dragoste pentru istoria si cultura patriei noastre. lasiul poarta chiar si-n atmosfera amintirea atator invatati si atator evenimente care aveau sa ne dea constiinta nationala.
Sa nu uitam ca prin Colegiul „Trei lerarhi" a luat fiinta invatamantul superior la romani si ca tot aici domnitorul Vasile Lupu si mitropo-litul Vaarlam au prezidat in Sala Gotica de la „Trei lerarhi", cea mai importanta consfatuire a Ortodoxiei in epoca de dupa caderea Bizantului.
De asemenea, la „Trei lerarhi" a fost prima tiparnita de pe teritoriul Moldovei. Aici s-a tiparit prima carte romaneasca de invatatura, „Cazania lui Vaarlam", fiu de razes, din tinutul Putnei, ajuns Mitropolit al Moldovei din simplu staret.

• „Badie Mihai..."

Autocarul ne duce spre alt loc, drag noua, tuturor, caci nu cred sa existe om care sa nu se fi regasit, macar si imaginar, in „Amintirile din Copilarie" sau in povestirile lui lon Creanga: Bojdeuca din Ticau.
In cerdacul casei, cei doi prieteni, Creanga si Eminescu, au stat de multe ori, cateodata alaturandu-li-se si Veronica Micle.
Nu vreau sa ma transform in cronicar literar. Nici n-as putea! Despre Eminescu si Creanga au scris atatia, dar mai cu seama George Calinescu in a sa „Istoria Literaturii Romane". Mi-amintesc si acum cat de fericita am fost pe vremea lui Ceausescu, atunci cand scumpa mea mama a dat 300 de lei (multi bani, pe-atunci!) si-a luat-o „pe sub mana" de la o librarie unde se-mprietenise cu vanzatoarea! Sa ai „Istoria" lui Calinescu in casa la acea vreme era pentru unii mai mult decat a avea o Dacie in fata blocului. Asa era si pentru mine, invatata de cea care mi-a dat viata, ca nu exista comoara mai mare si mai pretioasa ca aceea pe care o porti cu tine: cartile pe care le-ai citit, intelepciunea dobandita si bogatia spirituala. Atunci mi se parea ca-i doar un sfat parintesc, apoi am realizat din cate incurcaturi am iesit, cate cuceriri am facut si pe ce culmi am ajuns pentru ca am ascultat-o pe mama mea.
Ce va scriu aici sunt fapte pe care si eu le-am descoperit prin aceste locuri sau pe care le-am citit, sunt emotii pe care le-am trait pasind in locurile acestea sfinte pentru neamul romanesc, care, indiferent cat de mult se va moderniza, emancipa sau integra, se va intoarce intotdeauna la radacinile si valorile sale pentru ca acestea il legitimeaza in lume.
In curtea Bojdeucii, ca si in cea a casei de la Humulesti, in care aveam sa ajungem doua zile mai tarziu, mi-am dorit ca o minune sa fie cu putinta si Creanga sa se intoarca printre noi. Si, totusi, cat de aproape il simteam! Constantin Parascan, om care si-a dedicat viata pastrarii lui lon Creanga in amintirea noastra, ni l-a „povestit" pe scriitor asa cum numai unii il stiu: un roman neaos, un om de lume, un prieten adevarat, un invatator pomenit din generatie in generatie, un punct de reper in literatura romana, dar si un destin nefericit. Cand lon Creanga s-a casatorit cu fata unui preot, cu 15 ani mai tanara, n-avea sa stie ca va urma un timp plin de nefericire. De altfel, dupa ce i se naste singurul fiu, scriitorul este parasit de sotie, care fuge cu un calugar. Dupa un indelung proces de incredintare a copilului, Creanga obtine tutela acestuia, tinandu-l langa el pana la sfarsitul zilelor sale, alaturi de Tinca Vartic, cu care a locuit in Bojdeuca.
Portretele lui Eminescu si al Veronicai Micle stau inramate pe o lavicioara in tinda.
Din prietenia lui Creanga si a poetului ne-a ramas nu numai o corespondenta emotionanta, ci insasi opera majora a povestitorului („Amintirile"), pusa in pagina la indemnul lui Eminescu.
Toti artistii sunt coplesiti. Asa sunt si eu. Mai ales atunci cand Constantin Parascan ne aminteste textul uneia din scrisorile pe care Creanga i le trimite lui Eminescu la Bucuresti:
„Badie Mihai, ce-i cu Bucurestiul, de-ai uitat cu totul Iesiul nostru cel oropsit? Veronica a fost azi pe la mine si mi-a spus ca si cu dansa faci ca si cu mine. De ce? Ce rau ti-am facut noi? Eu iti scriu in cerdacul in care de atatea ori am stat impreuna si privind pe cerul plin de minunatii, matale imi povesteai atatea lucruri frumoase... frumoase. Si coscogemite om ca mine imi vine a plange gandindu-ma la acele vremi... Vino, frate Mihai, la Iesi, vino caci fara tine sunt strain!".

• Sub teiul lui Eminescu

Ne mutam in Parcul Copoului, langa Teiul Eminului. Oricat ne-ar placea sa-i vedem, cu ochii mintii, pe Veronica Micle si Eminescu plimbandu-se indragostiti pe aleile Copoului, realitatea nu a fost asa. La acea vreme era rusinos pentru o doamna, sotie de rector universitar, sa coboare pe strada, cu atat mai mult sa se plimbe in locuri publice cu un barbat care nu-i era sot.
Totusi, Eminescu singur a poposit deseori la umbra Teiului ce pare a fi o minune printre arborii din parc. In timpul unei furtuni, crengile acestui copac s-au rupt, apa s-a infiltrat in scoarta si copacul a inceput sa putrezeasca. S-a incercat pro-tejarea lui printr-o plombare. Ulterior, Mandache Lencov, director la Gradina Botanica, a descoperit ca Teiul avea trei radacini, numite adventive, care coborau de la ramurile principale catre sol. Acestea s-au dezvoltat crescand in interiorul scorburii putrezite. Putem spune astfel ca Teiul lui Eminescu a renascut din propriul putregai.
Intr-o zi, pe cand poetul se odihnea la umbra teiului, un ofiter insotit de o fata frumoasa il vede si, aruncandu-i o moneda de cinci lei, ii comanda o poezie. Poetul ii face ad-hoc cateva versuri:
„Foaie verde foi de tei
Capitane Macovei
Pup-o-n fund pe dumneaei
Si pe mine daca vrei
Si ia-ti inapoi 5 lei.",
aruncandu-i inapoi moneda.

Si tot la Iasi ne-amintim de conflictul dintre Veronica Micle si Titu Maiorescu. Pe cand Maiorescu era directorul Scolii Normale, unde invata si Veronica Micle, acesta va fi judecat pentru imoralitate. Veronica va depune marturie impotriva lui, declarand ca l-ar fi vazut sarutand o eleva, ceea ce la acea vreme era de neconceput. Maiorescu nu o va ierta niciodata pe Veronica Micle.
Trecem prin fata statuii lui Vasile Alecsandri. Dumneavoastra stiti deja din cartile de istorie si din manualele de limba romana cat de important este acesta pentru poporul roman. Vreau numai sa va povestesc o legenda aproape de realitate despre omul Alecsandri. Apropiindu-se de varsta de 60 de ani, poetul vrea sa se casa-toreasca cu Paulina Lucacievici. „Povestitorii" spun ca poetul s-a indragostit de viitoarea lui sotie fara sa-i vada chipul, vazand-o prima data de la spate, in timp ce freca podeaua unui restaurant. Din cauza diferentei de varsta, Alecsandri isi modifica anul nasterii, ramanand pana astazi o enigma daca 1819 este intr-adevar anul in care s-a nascut poetul.
Lasam in urma Iesii. Departandu-ne, avem „curajul" sa ne amintim versurile lui Toparceanu dedicate acestui oras:

„Te salut din departare
Biet oras cu buza arsa
Unde apa se opreste
Cand Bahluiul se revarsa,
Unde mustele-s deprinse
La restaurant sa vie
Sa manance cu clientii
Din aceeasi farfurie,
Unde scolile sunt pline
De scolari cu cas la gura
Care-adorm cu cartea-n mana
De atata invatatura,
lar cand ies pe poarta scolii
Cu cerneala unsi pe bot
Dupa fiecare baba
Isi scot limbile de-un cot"...

Ne-ndreptam spre comuna „Ciprian Porumbescu", unde s-a nascut genialul nostru compozitor care ne-a lasat cea mai frumoasa Balada romaneasca. Daniela Condurache, frumoasa ca o papusa, ne asteapta in fata casei memoriale cu placinte „poale-n brau" si cu o bucurie nemarginita a revederii cu colegii si prietenii ei de breasla. Aceasta moldoveanca superba, nascuta pe plaiurile botosenene, a dus cantecul nostru, de acolo de sus, in toata tara si in alte colturi de lume, facand ca strainii sa se ridice in picioare in fata unei romance.
Saptamana viitoare va povestesc unde am mancat cel mai bun cozonac din lume, unde este, de fapt, mormantul lui Stefan cel Mare, va povestesc despre manastirea pictata de Nicolae Grigorescu, inainte de a implini 20 de ani si despre alte intamplari traite alaturi de cei mai indragiti interpreti ai cantecului autentic romanesc.

JURNALUL DIN MOLDOVA II

Saptamana pe care am petrecut-o in Moldova si Bucovina a fost ca un balsam pentru sufletul si mintea mea prea deformate de realitatea cotidiana a Bucurestiului, a pantofilor Jimmy Choo sau a gentilor Fendi, a “figurilor” de pe terasa “Casei di David” aflate vesnic in competitie de masini, barbati sau femei, a contului de card de la Banca Transilvania care trebuie alimentat dupa cumparaturile demente de la Amman sau a destinatiilor exotice de vacanta. A fost un timp al spiritului, un timp al lui Dumnezeu, in care toiagul Lui a pipait taria pamantului pe care calcam noi, muritorii, un timp al reintoarcerii la “Amintirile din copilarie” si la cel care ni le-a lasat spre citire, invatare si bucurie, al reintoarcerii la plimbari romantice pe langa “plopii fara sot” imaginandu-ne ca-l vedem aievea langa noi suferind si-ndragostit de “dulcea lui doamna”, un timp in care m-am recules la mormantul gloriosului nostru Stefan cel Mare, la cel al Veronicai Micle si-am ramas muta de uimire in fata chipului Nazariteanului pictat de Nicolae Grigorescu.

In drumul nostru spre Putna ne-am oprit la muzeul Sofiei Vicoveanca din Vicov, sat care, de altfel, a si dat numele de scena al interpretei.
Un loc personalizat, care subliniaza inca o data frumusetea portului pe care aceasta mare artista l-a aratat tarii si lumii intregi pe atatea scene, un loc in care am putut admira medaliile, trofeele, diplomele care au recunoscut de-a lungul timpului valoarea Sofiei Vicoveanca si un loc drag care-i aminteste mereu de satul care a adoptat-o dupa deportarea de peste Prut.
Am descoperit in Sofia Vicoveanca un om sincer, atat de frumos pe dinafara, dar mai ales pe dinauntru. Am studiat-o din prima si pana-n ultima zi. Aceasta bucovineanca autentica a ramas o doamna in toate situatiile, fie ca ne urcam in autocar, fie ca asteptam la rand in fata Receptiei sa ne luam fiecare cheia camerei, fie ca mancam, ca jucam o hora sau ca glasuiam vreun discurs. Avea o noblete a mersului si a gesturilor pe care rareori am intalnit-o. Zambea mereu si totusi ce tristete ascunsa in suflet i-am ghicit fara sa vreau! N-as stii sa explic de ce cred ca femeia asta poarta inauntru o durere ferecata peste timp!
Am descoperit complexitatea creatoare a Sofiei Vicoveanca si in cateva poezii pe care le-a strans in volumul intitulat, paradoxal, «Dureri ascunse». Intrebandu-se pe sine «Ce sunt ?», interpreta isi raspunde:
«Sunt un fir de praf minuscul
Pe acest pamant-n Univers,
Ce-a fost starnit de un vehicul
In lumea asta fara sens.
In rotocoale mari ma-nvart
Fara sprijin, fara rost,
Si-s dusa pe aripi de vant
Prin locuri unde n-am mai fost.
De ce ne zbatem sa fim NOI
Cand totu-i harazit de SUS?
Ca esti in vant sau in noroi,
Conteaza inca-un «fir» in plus?!»

Sotul Sofiei Vicoveanca s-a stins din viata acum cativa ani, iar singura bucurie pare a-i fi ramas fiul ei Vlad, operator la TVR, si cantecul daruit oamenilor. Insa dragostea cu care atatia colegi de breasla si sateni, veniti in curtea Muzeului care-i poarta numele, au inconjurat-o in acea zi, si nu numai, m-au facut atat de fericita ca viata a facut sa fiu martora la un asemenea moment!
Am rasfoit paginile unui album in care fiecare a scris cateva randuri pentru Sofia Vicoveanca. “In muzeul de suflet, bogatie traditionala si frumusete am pasit cu sfiala si evlavie, precum intr-o sfanta biserica. Te voi iubi intotdeauna, draga Sofica”, i-a scris Viorica Flintasu.
“Sofia Vicoveanca este o constiinta, este o comoara si o minune romaneasca! Este un OM de-o valoare aparte, o prietena si mai mult decat atat este o Mare artista. Te iubesc si te pretuiesc. Valeria Predescu”.
Nicoleta Voica a scris: “Cu toata dragostea si admiratia pentru un artist desavarsit si un suflet ales”.
Am iubit-o pe Sofia Vicoveanca atunci cand, luandu-si la revedere de la nepoata ei Nadia si de la matusa Saveta Fusa a lu’ Nistor, una din putinele rude ramase-n viata, i-a spus intr-o neaosa limba moldoveneasca: ”Mai graim matusa!”.
Trebuie sa va mai spun si ca la Sofia Vicoveanca “acasa” am mancat cel mai bun cozonac din lume.
Am ajuns la manastirea Putna unde copii imbracati in portul popular ne-au intampinat cu cantece si dansuri specifice. O fetita a cantat atat de impresionant bucuria de-ai avea oaspeti pe artistii tarii, incat acestia din urma nu si-au mai ascuns lacrimile. Adevarul este ca pana si eu plangeam!
Plangeam si pentru ca nu-mi venea sa cred ca Dumnezeu m-adusese pana in acest loc sa ma-nchin la mormantul voievodului. Probabil ca fiecare, pe bancile scolii, a indragit un domnitor mai mult decat pe altii. Probabil ca in subconstient, la varsta copilariei, ne identificam modele sau oameni celebri cu care am vrea sa semanam, oameni pe care-i iubim. Ei bine, figura istorica pe care eu am iubit-o cel mai mult de-atunci, de cand invatatoarea mea Elena Waintraub ma-nvata literele alfabetului si pana astazi cand am facut deja atatea facultati si atatea studii post-universitare, a fost Stefan cel Mare. Unii il iubesc pe Mihai Viteazul, altii pe Cuza sau pe Horea. Fara a nega meritele si schimbarile pe care fiecare si le-a trecut in dreptul numelui, Stefan cel Mare ramane pentru mine cel mai luminos si glorios domnitor din istoria romanilor.
Ajunsesem aici, la Putna, manastirea pe care stiti cum a construit-o, nu?! Pai, sa va spun atunci! Este prima ctitorie a domnitorului si de la inceput a spus ca vrea sa fie inmormantat aici! Legenda spune c-a ales locul tragand cu arcul, insa nimeni nu confirma acest fapt.
La-nceput s-a crezut ca nu mai fusese nimic pe acel loc, insa, recent, in urma unor reparatii facute la Casa Domneasca, s-au gasit oseminte si s-a descoperit ca aici fusese fie un cimitir, fie o alta biserica.
Stefan cel Mare si-a pregatit mormantul inca din timpul vietii, alegand marmura de Carara si inscriptionandu-si singur data inceperii domniei, aprilie 1457. Dupa moartea sa, nimeni nu a mai indraznit sa scrie anul mortii, astfel ca si astazi, la 500 de ani, domnitorul pare, cel putin potrivit a ceea ce citim pe piatra funerara, c-ar fi inca in viata. De altfel, spiritul sau dainuie vesnic viu, iar cei din zona Moldovei i se-nchina inca, invocandu-l ca pe un domnitor in viata care-l poate indupleca pe Dumnezeu pentru o soarta mai buna a romanilor.
Cronicarul Ion Neculce scria despre Putna ca este prima biserica pictata si inauntru, si la exterior, fiind “mai mult aur decat zugraveala si acoperita cu plumb.”
Istoria manastirii ulterior mortii ctitorului ei este foarte zbuciumata. A fost daramata si jefuita de nenumarate ori, crezandu-se ca aici este ascuns Tezaurul voievodului. Tocmai de aceea, placa din marmura de Carara care ar adaposti trupul lui Stefan este la dreapta cum intri-n manastire, dar, in realitate domnitorul este ingropat in centrul manastirii. Masura a fost luata pentru a insela profanatorii de morminte care, de-a lungul timpului, au devastat lacasul, sperand ca vor descoperi comori ascunse.

Putna nu este cea mai spectaculoasa manastire pe care am vazut-o (va voi spune putin mai incolo care-ar fi aceea!), mai ales ca ea, ca si arhitectura, nu mai pastreaza decat turnul tezaurului de pe vremea ctitorului initial, insa acolo am simtit cel mai acut sentimentul maretiei poporului roman si-al faptului ca din el s-au nascut asemenea oameni-simbol.
Aici i-am evocat pe Adrian Paunescu, cel care a inchinat manastirii versurile:
“O singura Putna, in mijloc de tara
Cu Stefan in Putna, ca pruncul in mama…
O singura Putna in juru-i afara
Romanii de vorba lui Stefan iau seama”
si pe St. O Iosif:
«Cu un dangat plin de jale
Mii de clopote dau veste
Stefan Voda al Moldovei
Stefan Voda nu mai este.
Dar pe unde trece acuma
In mareata zi de vara
Este Stefan ce strabate
Cel din urma drum prin tara.
Trista-i Manastirea Putna
Portile-i deschise asteapta
Stralucit convoi ce vine
Si-nspre ele-ncet se-ndreapta.
Plange dealul, plange valea
Plang padurile batrane
Si poporu-n hohot plange
Cui ne lasi pe noi stapane?… ».
Am vizitat apoi Manastirile Sucevita, Moldovita, Cetatea Neamtului si Gura Humorului. “Scara virtutilor” de la Sucevita ne-a aratat inca o data ordinea Raiului si haosul Iadului, intr-o permanenta lupta a Binelui cu Raul.

La un moment dat, am vazut-o pe Veta Biris plangand in fata unei icoane si intreband disperat: ”Unde esti maicuta mea?! Cate as avea sa-ti spun!”. Mama interpretei murise doar cu cateva saptamani inainte si oricine i-ar mai spune astazi Vetei Biris ca-i frumoasa, nu poate induce bucuria si mirarea pe care a avut-o atunci cand, intorcandu-se o data-n satul sau natal, mama ei i-a spus asta. “Eram deja consacrata ca interpreta de folclor. Ma intorceam in sat, dupa ce cantasem intr-o emisiune de televiziune care s-a transmis in direct pe post. Nu stiu cum am fost, nu stiu cum am aratat in emisiunea aceea, dar, odata intoarsa acasa, mama, care ma vazuse la televizor, m-a intampinat in poarta - ma asteptase toata ziua – si mi-a spus cu ochii in lacrimi:
“O venit frumoasa tarii!” Era pentru prima data cand mama imi spunea ca sunt frumoasa. N-o sa uit cate zile am clipele acelea… Si tot ea, draga mea mama, a fost cea care inca de la debut, acum mai bine de 30 de ani, m-a incurajat asa cum stia si cum simtea, atunci cand nu prea aveam incredere in mine. “Draga mamii, imi spunea cand mergeam la vreun concurs de amatori cu multi ani in urma, tu esti a mai buna, ca tine nu-i nici una.””

Oricata glorie, diplome sau aplauze ar mai primi Veta Biris de-acum inainte, nimeni nu-i mai poate darui bucuria de-a imparti cu maicuta ei fericirea sau tristetile unui succes sau ale unui esec.
In prispa casei de la Ipotesti, unde vazuse lumina zilei Eminescu, am vorbit cu Veta Biris despre tristetile ei, despre Alexandru Biris, pe care l-am vazut la Teatrul National jucand atat de bine in «Lucretia Borgia» - si, nu in ultimul rand, despre Ion Biris. I-am spus cat de mult il apreciez pe Ion si l-am laudat pentru educatia si manierele sale, pentru faptul ca n-a existat vreo ocazie in care sa nu ma salute, indiferent de reprosurile pe care sotia sa, Anca Magureanu, i le-ar fi adresat justificat sau nu ulterior. Involuntar, discutia a “alunecat” spre domnul Magureanu, pe care doamna Biris mi-a marturisit ca-l pretuieste atat de mult.
Veta Biris spune ca prezentul este singurul timp care ne apartine. “Clipa trecuta e trecuta, n-o mai avem, iar cea urmatoare niciodata nu putem fi siguri ca ne apartine.”
M-am straduit mult sa-i fac un portret Vetei Biris, insa, de oricat talent m-ar banui admiratorii mei, n-as putea zugravi unul mai exact ca acela pe care chiar Sofia Vicoveanca i l-a facut:
“Esti paine alba din cuptor
A graului aramitor
Ce-o pui copiilor pe masa,
Cand sunt flamanzi si vin acasa.
Tu stii s-asculti,
S-alinti dureri,
Dureri ce nu duc nicaieri,
Sa sfatuiesti
Si rabdatoare, sa-ntrebi:
Ai pentru ce? Merita oare?
Cu glas duios, ca-ntr-un alint,
Poti fi si blanda, si granit,
Precum o mama ce vegheaza
Langa pruncut cand delireaza.
Mi-ai pus tamada peste suflet
Pazeasca-ti Domnul al tau umblet.
Ramai asa, precum te stiu,
OM de nadejde, in pustiu... ”.
Trebuie sa va povestesc despre Voronet, pentru ca nu cred sa existe roman sa nu fi auzit macar o data-n viata expresia “albastru de Voronet”. Culoarea mi-a parut mai frumoasa decat albastrul cerului sau decat ochii lui Dumnezeu, daca albastri vor fi fost ei.

Cand Stefan cel Mare a pierdut lupta de la Razboieni in 1476, deznadajduit, el s-a retras in muntii Moldovei, cerandu-i sfat lui Daniil Sihastrul. Legenda spune chiar ca domnitorul ar fi asteptat in chilia acestuia pana cand si-a terminat de spus rugaciunile. Sihastrul ii spune lui Stefan sa-si stranga din nou oastea, toata cata va mai fi ea, si sa continue lupta. Cetatile Moldovei, Suceava si Neamt, rezista, neputand fi cucerite. In tabara lui Mahomed al II-lea Cuceritorul Constantinopolului izbucneste o epidemie de ciuma si turcii hotarasc sa se retraga. Stefan ii urmareste pana la hotarele tarii, castigand aceasta lupta si transformand-o din infrangerea intiala de la Razboieni intr-o mare victorie.

Abia in 1488, Stefan cel Mare isi aminteste ca-i promisese lui Daniil Sihastrul ca, in cazul unui victorii, sa ridice o manastire, si astfel Voronetul va fi ctitoria ridicata intr-un timp record, trei luni, trei saptamani si trei zile.
In 1547, mitropolitul Grigorie Rosca dispune pictarea la exterior.
Pictorii sunt anonimi, insa se crede ca unul dintre ei ar fi fost si Toma, acelasi care a pictat si manastirea Gura Humorului.

Pictura este realizata in fresca, amestecul rezultand din var hidraulic (pastrat sub pamant 30 de ani pana cand capata un gust usor dulceag, semn ca era bun de folosit), calti taiati marunt, galbenus de ou, branza de vaci si vin casat.

Albastrul de Voronet este o culoare misterioasa, secretul acesteia ramanand necunoscut. Se crede ca, de fapt, culorile s-au transformat in timp, mesterii zugravi cunoscand aceasta metamorfozare.
Ne-am urcat in autocar indreptandu-ne spre o alta destinatie.
Nicoleta Voica statea langa Maria Carneci, continuand prietenia dincolo de ecranul televizorului si al emisiunii “Folclorul contraataca” de la Antena 1. Maria Carneci ramane preferata mamei mele, la fel cum era si a altui om drag mie care nu mai e printre cei vii.
Maria Carneci mi s-a parut o Victorie Lipan contemporana, o femeie care stie ce vrea si care s-ar descurca si-ntr-un desert, facand sa curga apa din cactusi sau ploi din cer.
Nicoleta Voica este una dintre putinele (ca sa nu zic singura) pe care am vazut-o imbracata ca la Roma si nu ca la tara. O femeie, care, in ciuda varstei (cand am aflat cati ani are am ramas perplexa), arata superb, are un rafinament desavarsit, o finete si-o gratie a spiritului superior.
Manastirea Agapia nu este impresionanta daca o vezi pe dinafara, insa, o data trecandu-i pragul, ai senzatia ludica a zborului pana in Cercul Empireu, acela unde stau ingerii si Dumnezeu. Atata dreptate avea Vlahuta cand spunea ca “sfintii lui Grigorescu sunt vii…”

N-am vazut nimic mai sublim ca pictura grigoresciana de pe acesti pereti. Sincer? N-am simtit nici macar infinita parte de emotie de la Agapia in fata celebrei Gioconde, considerata pictura perfecta a umanitatii.
Cand s-a hotarat pictarea Agapiei, s-a organizat un concurs la care s-au prezentat mai multi pictori, intre care si Nicolae Grigorescu, avand numai 20 de ani si fiind necunoscut la acea vreme.
Icoana Maicii Domnului, care a constituit proba de concurs, se pastreaza si astazi in Muzeul Manastirii.
Imbinand traditia bizantina si stilul neoclasic, Grigorescu a particularizat pictura sa din acest lacas prin zugravirea sfintilor si chiar a lui Iisus Christos cu chipurile oamenilor intalniti aievea prin acele locuri. Preotii slujitori ai manastirii, calugaritele, taranii si copiii din imprejurimi au fost modelele vii ale pictorului. Pentru chipul lui Iisus Christos din catapeteasma, Grigorescu si-a ales ca model un diacon - slujitor al manastirii, iar ingerul blond cu par buclat care sta langa Fiul Domnului este chipul unui copil din satul Filioara.

Bunatate, indurare si evlavie se citeste pe chipurile sfintilor pictati de Grigorescu, cel care, dupa Agapia, nu va mai putea picta vreodata o icoana. Dumnezeu i-a incredintat acest har si misiunea ca Agapia sa fie singurul lacas care sa adaposteasca pictura divina a lui Grigorescu. El va picta de-aici inainte orice, dar niciodata chipuri biblice.
Dupa circa 40 de ani de la pictarea manastirii, pentru ca unul dintre tablourile realizate pe usa altarului se deteriorase, Nicolae Grigorescu, aflat inca in viata, este rugat sa vina sa refaca pictura. El va reveni la Agapia, insa din incercarea sa de-a picta la loc chipul deteriorat al sfantului va iesi un ciobanas.
Macar o data-n viata trebuie sa vizitati acest loc. Nu numai pentru valoarea sa spirituala, cat mai ales pentru pictura sa si pentru faptul ca aici a locuit Alexandru Vlahuta, pentru ca pe-aici au trecut Delavrancea, Caragiale, Radu Rosetti si alti invatati. Si, nu in ultimul rand, pentru ca in casa memoriala a lui Vlahuta puteti vedea alte picturi ale lui Grigorescu, precum si tablouri semnate Octav Bancila sau Pallady.
Sufletul meu n-a plans in nici un alt loc
cu atata disperare, iar genunchii mei nu s-au indoit vreodata asemeni celor ai lui Iosif, “tatal vinovat” pe care Saramago l-a rastignit pe cruce departe de casa, ca aici, la Varatic, in fata mormantului Veronicai Micle. Nu stiu ce fir invizibil m-a dus pana la ea, dincolo de lespede si cu ce indrazneala si putere am trezit-o aducand-o sus, pe pamant, sa-si vada vesnica pomenire in carti si pe buzele oamenilor!

Si dintr-o data am “vazut-o” mergand in urma cortegiului care ducea trupul lui Eminescu spre groapa, ascunsa-ntr-o trasura cu draperii pentru a nu fi zarita, si-am revazut-o apoi trei zile mai tarziu, intr-o dimineata devreme, cand credea ca-i singura, acoperind cu frunze o coronita de miozotis si spunandu-i celui pe care l-a iubit si nefericit deopotriva: ”Pe curand! Pe curand!”. Cateva luni mai tarziu, aici la Varatic, Veronica Micle avea sa se sinucida, considerand viata pustie fara Eminescu si sperand ca, odata ajunsa dincolo, sa-l poata reintalni.
Ca dragostea pare a triumfa chiar si dincolo de canoanele bisericesti sta marturie si faptul ca-n ciuda gestului sinucigas -
care i-ar fi refuzat Veronicai Micle o procesiune religioasa la-nmormantare, ea este ingropata chiar in curtea unui sfant lacas, recompensand, peste timp, iertarea divina si bunatatea fetelor bisericesti ce-au acceptat-o aici, printr-un pelerinaj continuu la mormantul sau, facand si din acest punct de vedere Varaticul un loc in care toti romanii ar vrea s-ajunga. Caci cine n-a auzit de “dulcea lui doamna” si cine n-ar vrea sa-i aprinda o lumanare?!

Am poposit apoi, intr-o seara, la pensiunea “Troian” de langa Piatra Neamt, unde ne-astepta indragita noastra Draga Olteanu Matei, cu tot felul de surprize, de la cele culinare pana la cele artistice si poetice, pregatite pentru iubitii ei artisti.

Si ce tremur in glas avea citind versurile pe care Dan Mihaescu le compusese special pentru aceasta-mprejurare si din care ati putut citi atat in numarul trecut, cat si in acesta, pe unele fotografii.
Intoarsa in autocarul condus cu atata maiestrie de domnul Mihai, neobosit in toata acea
sta saptamana de vis, am plecat cu totii spre “Coliba Haiducilor” din Poiana Brasov, locul acela din care “ctitorul” sau Viorel a facut un loc romanesc premiat pana si-n strainatate.
Aici ne-a cantat Floarea Calota atingandu-ne inimile ce-au inceput sa tremure la auzul glasului acestei femei atat de frumoase, atat de frumoase! Si cat umor, cata-ntelepciune am regasit in aceasta interpreta unica, mama unei fete cu totul s
i cu totul speciale, care-a mostenit glasul dumnezeiesc al mamei sale si care are in plus talent actoricesc, demonstrandu-ni-l pe scena Teatrului Nottara unde este actrita.
Ar trebui sa va mai povestesc despre Elisabeta Turcu, o femeie de milioane careia i-am promis sa-i trimit pozele facute cu aparatul meu, ca, altfel, parc-o aud: “Sa dea Dumnezeu… !” (sa mi se strice aparatul), despre Florica Duma,
profesoara de latina si c-o minte deschisa, ar trebui sa va povestesc despre fragila si gingasa Elena Roizen,
un om atat de delicat si de bun, despre inegalabila Stefania Rares ce pare a fi definitia de dictionar a distinctiei. Ce femeie remarcabila, pastrandu-si forta si zambetul pe buze in ciuda dramei pe care-o traieste dupa zeci de ani de cariera incununata de premii si de recunoasterea nu numai a publicului larg, ci mai ales a unor sefi de stat si prim-ministri, care nu si-au mai amintit de ea atunci cand a fost aruncata-n strada in mod ilegal! Cum poate cineva s-accepte ca Stefania Rares traieste astazi in subsolul unui bloc si asta din marinimia unor locatari?!

Doamna mea, dac-as avea puteri, m-as face peste noapte primarul Capitalei si v-as da o casa, sau ministrul Justitiei si-as repara nedreptatea care vi s-a facut, m-as face seful statului si-as apela la toate parghiile pentru a va reda demnitatea sau m-as face Sorin Ovidiu Vantu si v-as cumpara o casa asa cum meritati! N-am doamna mea, nici una din aceste puteri si nu pot decat sa va spun ceea ce dumneavoastra, sunt convinsa, credeti inca in ciuda deznadejdii si disperarii: ca Dumnezeu exista! Cu adevarat!
Ar trebui sa va povestesc despre toti, cei aproape 40 de artisti langa care am fost. N-am insa atatea pagini si oricum am s-o mai fac si cu alte ocazii. Aceasta calatorie, aceasta redescoperire a cantecului popular romanesc va ramane mereu in memoria mea si nu exista om cu care sa ma fi-ntalnit de la intoarcerea mea in Bucuresti caruia sa nu-i fi povestit despre toate cele vazute si traite acolo sus, in nordul tarii mele.

Vreau sa le mai evoc aici pe Elize Stan si pe Iuliana Tudor de la TVR, neobosite in efortul lor de-a promova folclorul nostru si oamenii care-l culeg si-l duc mai departe peste timp, pastrand vie originea poporului roman, pentru ca radacinile noastre nu sunt nici la Bucuresti, nu sunt nici la uzinele “Mercedes” si nici macar la Palatul Victoria, ci acolo “unde s-a nascut vesnicia”.
N-as fi ajuns sa scriu aceste randuri poate niciodata daca “dragu’ nu mi-ar fi fost unde-am venit, si cu cin’ m-am insotit!”. Si toate i se datoreaza lui Ion Antonescu de la “Marshal Tursim”, care nici n-a obosit si nici nu s-a zgarcit sa cheltuiasca atatia bani pentru a ne arata noua, romanilor, cat de minunata este tara care ne da apartenta teritoriala in lume.
I-am dat lui Iorga cuvantul cel din urma:”La romani mai intai se aud cantecele si abia pe urma rasare soarele!”.

ARTISTII DE MUZICA POPULARA AU FOST RASFATATI DE ION ANTONESCU IN PELERINAJUL DIN MOLDOVA
Dupa ce a dus in pelerinaj la manastirile Moldovei toata floarea cea vestita a actorilor romani, lon Antonescu de la Marshal a mai realizat un lucru extraordinar. Antonescu a convocat artisti ai muzicii populare si ai folclorului tot pentru un pelerinaj la celebrele manastiri ale Moldovei. In ciuda faptului ca lumea muzicii populare este dezbinata si plina de conflicte mai mult sau mai putin legate de profesie, lon Antonescu a reusit ceea ce n-a reusit nimeni: sa-i stranga la un loc. Pentru aproape o saptamana, artistii s-au simtit rasfatati si apreciati la justa lor valoare.
Cu putin inainte de plecarea spre frumoasa zona a Moldovei, parcarea din fata Hotelului Hilton s-a "umplut" cu numeroase vedete ale muzicii populare. Floarea Calota, Maria Butaciu, Elena Merisoreanu, Stefania Rares, Aneta Stan, Nicoleta Voica, Elena Roizen, Dumitru Farcas, Ana Pacatius, Nicolae Sabau si multi altii s-au pregatit pentru o excursie de vis. Si chiar daca unii dintre ei au mai fost la manastirile din Moldova si cu alte ocazii, aceasta a fost o calatorie speciala. Da, pentru ca e greu sa strangi atatia artisti la un loc, cu gandiri diferite, cu pareri diferite, unindu-i doar cantecul popular! Mai intai s-a facut un scurt popas la Panciu, unde toti cei prezenti au vizitat renumitele crame de vin de sub pamant. "Caravana" artistilor s-a indreptat catre lasi, am putea spune capitala Moldovei. Catedrala Mitropolitana a lasiului, Sf. Paraschiva, care adaposteste moastele Sfintei Paraschiva, are un aer aparte. Chiar daca Sf. Paraschiva a trait inainte de 1054, an in care s-a consemnat separarea bisericilor, moastele ei continua astazi sa faca mari minuni. Traditia populara spune ca Sf. Paraschiva provenea dintr-o familie bogata, dar a preferat sa duca o viata in saracie, o viata pe care a inchinat-o lui Christos. Sf. Paraschiva a fost inmormantata la malul marii. La putin timp, i-a aparut in vis unui preot si l-a rugat s-o mute in alta parte. Moastele Sfintei aveau sa fie transportate la Constantinopol. In anul 1641, Patriarhul Partenie cere un ajutor de la Domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, oferindu-i in schimb moastele sfintei. La inceput, moastele sfintei au fost depuse la Biserica Trei lerarhi din lasi (unde s-a tiparit prima tiparnita de pe teritoriul Moldovei), iar in 1899 au fost mutate in Paraclis, o bisericuta mica, care a ars. 0 minune a fost ca, in ciuda incendiului, Paraclisul a ars pana in temelii, iar moastele au ramas intacte. Calatoria artistilor a continuat in Copou, la teiul lui Eminescu si statuia lui Vasile Alecsandri, la Bojdeuca lui Creanga, Humulesti, localitatea natala a acestuia, apoi in comuna Ciprian Porumbescu, unde Daniela Condurache si-a intampinat colegii cu poale-n brau. Calatoria a continuat la manastirile de la Sucevita, Putna, Voronet si Agapia, apoi la cramele de la Cotnari. Nu au lipsit nici momentele amuzante ale peripetiilor prin Moldova. Veta Biris a ras cu lacrimi la glumele facute de Mioara Velicu, legate de alcatuirea ad-hoc a unui partid politic. Florica Zaha s-a distrat copios cand si-a dat seama ca sticlele de sampanie cu care au fost intampinati in camerele de la Hotel Continental din Suceava nu erau de la niste admiratori, cum a crezut fiecare, ci de la gazde. Conducerea hotelului respectiv aranjase in asa fel in camere, incat nu lipsea sampania la rece si petalele de trandafiri de pe pat! Am cules si cateva impresii de la artistii care l-au insotit pe lon Antonescu in Moldova.

Stefania Rares
" Inainte de toate, excursia aceasta a fost o minune Dumnezeiasca pentru noi. Am avut vreme frumoasa: a fost o rupere de nori si s-a terminat imediat. Chiar la Stupca, satul lui Ciprian Porumbescu, ne-a prins o ploaie maruntica. Am fost asteptati cu gazde calare pe cai, in costume nationale, pregatiti cu de toate: cu afinata, placinte, urda, cas etc. La Ciprian Porumbescu, primarul ne-a intampinat chiar la intrare in comuna... A fost ceva de vis. Cand am vazut ca lon Antonescu a facut excursie cu actorii, am privit cu jind si am zis ca de noi nu are grija nimeni. Am crezut ca nu iubeste folclorul, dar m-am inselat! E un om care iubeste traditia si oamenii care pastreaza traditia romaneasca. La fiecare manastire cerea sa vina maicuta cutare, ca ea ne poate explica noua cel mai bine ce era de spus. Am fost rasfatati. La lasi am stat in camera cu Mioara Velicu. Acolo am vazut pe paturile noastre petale de trandafiri. Nici cand am fost mireasa nu am avut asa ceva. Daca traia sotul, ii reprosam! Antonescu ne spunea: «Nu intarzie nimeni, va spalati pe maini si mergem». Spalatul era cu schepsis, ca la baie era o sticla de vin rece pentru fiecare. L-am rugat sa nu ne mai dea atata mancare, ne-a rasfatat cu muzica... Antonescu a mai spus: «In turneul asta nu canta nimeni, canta altii pentru dvs.» Va ramane in sufletul meu, a fost singurul care ne-a rasfatat si ne-a apreciat la justa noastra valoare. Ii doresc sa isi realizeze tot ceea ce si-a pus in gand! Sa ajute oamenii care au fost vitregiti de soarta. Am avut grija sa nu-l suparam pentru ca nu merita".
Doamna Rares a uitat sa ne povesteasca cum a reactionat cand a invitat-o lon Antonescu in excursie. Stefania Rares era la tribunal, cu problemele si procesele pe care le are cu casa. Pentru cei ce nu stiu, imobilul in care a locuit Stefania Rares pana deunazi a fost revendicat de catre o "anumita mostenitoare" a unui ministru din Guvernul lon Antonescu. Cand lon Antonescu de la Marshal a sunat-o pe Stefania Rares, acesta s-a prezentat mai in gluma, mai in serios, maresalul lon Antonescu. Pe moment, interpreta a intrebat daca a inviat Antonescu. Sigur, Antonescu a continuat gluma si a spus da! Abia atunci si-a dat seama doamna Rares care Antonescu se afla la telefon!

Angelica Stoican
" Un «turneu» foarte placut, dar greu, deoarece nu am avut pauza. Fata de spectacolele noastre pe care le sustinem peste tot pe unde colindam, acesta a fost un turneu deosebit, altceva decat cele cu care am fost obisnuiti. Am vizitat manastirile din Moldova, precum: Varatec, Sucevita, Voronet, Agapia, nu am ratat nici un loc deosebit din zona; am fost la Eminescu la Ipotesti, la Casa lui Creanga de la Humulesti etc. Am avut o alta incarcatura emotionala in suflet... Ma bucur de tot ceea ce face acest domn Antonescu. Se vede ca a facut numeroase lucruri extraordinare, cu tot sufletul. S-a implicat foarte mult si si-a dat toata silinta sa ne simtim bine. Noi artistii suntem suciti, dar am reusit sa dialogam si sa ne intelegem. Ne-am simtit ca niste copii rasfatati".

Florica Zaha
" Calatoria noastra a fost extraordinara. Am mai fost la manastiri, dar, cu siguranta, aceasta a fost cea mai frumoasa calatorie efectuata in aceasta zona. Desi aveam o perioada incarcata, am lasat totul balta cand am auzit de manastiri. De aceasta data mi s-a parut mai frumos, trairile au fost mai intense. Si, din fericire, ploaia ne-a ocolit. Am avut numai vreme frumoasa. Au fost si momente de haz ale excursiei. De pilda, la un moment dat, colega noastra Tita Stefan a facut o greva speciala, cu o pancarda: "Nu mai vrem mancare!". Adevarul este ca peste tot pe unde am fost, ne-au primit extraordinar de bine, cu toate bunatatile de pe lumea asta".

Veta Biris
" A fost nemaipomenit! Au fost cinci zile de Rai, Raiul pe pamant! Mie mi-a fost cam rau, din acest motiv am petrecut ceva timp prin Salvare... Dar excursia a fost de vis. Am avut niste primiri emotionante, cu flori, cadouri, calareti, poale-n brau, pita cu sare si diplome de excelenta de la prefectii din Moldova, care erau si ei la fel de emotionati ca stau in fata atator interpreti de folclor. Cu ocazia acestei excursii am vazut si cealalta fata a colegilor mei. Ne-am cunoscut mai bine!".

Interpreti ai cantecului popular,
PELERINI LA MANASTIRILE DIN MOLDOVA SI BUCOVINA
Locurile minunate din tara le-am vazut intotdeauna din goana masinii sau intre doua spectacole, cu timpul mereu dramuit, cu ochii mereu pe ceas. Iata ca s-a ivit fericitul prilej al unui turism cultural, un pelerinaj la manastirile din Moldova si Bucovina, oferit cu deosebita generozitate de domnul Ion Antonescu si “Marshal Turism” pentru cativa slujitori ai cantecului popular, nume mari, nume de prestigiu in folclorul romanesc. Au raspuns cu bucurie acestei invitatii Veta Biris, Maria Butaciu, Floarea Calota, Maria Carneci, Margareta Clipa, Daniela Condurache, Florica Duma, Dumitru Farcas, Viorica Flintasu, Traian Jurchela, Elena Merisoreanu, Angela Moldovan, Achim Nica, Ana Pacatius, Valeria Peter Predescu, Simion Pop, Ionela Prodan, Stefania Rares, Elena Roizen, Gheorghe Rosoga, Nicolae Sabau, Dumitru Sopon, Aneta Stan, Angelica Stoican, Tita Stefan, Elisabeta Turcu, Gheorghe Turda, Florica Ungur, Mioara Velicu, Sofia Vicoveanca, Nicoleta Voica, Florica Zaha si Dumitru Zamfira.
Ne-am revazut cu multa bucurie toti colegii in fata Ateneului Roman, locul de intalnire, de unde un elegant autocar s-a pus in miscare intr-o dimineata de iulie a acestei veri capricioase, nici prea calda, nici prea racoroasa, ci numai buna pentru o calatorie. Primul popas l-am facut la Panciu, unde am vizitat Cramele lui Stefan cel Mare si Sfant, omeniti cum se cuvine de gazdele noastre, dupa care, pe o ploicica marunta, am continuat drumul spre Iasi. In dimineata celei de a doua zi, am fost primiti la Prefectura de oficialitatile judetului, unde fiecaruia dintre noi i s-a conferit Diploma de Excelenta de catre domnul prefect Vasile Radu Prisacaru.
Aflandu-ne in Iasi, puternic centru de cultura si spiritualitate, cu profunda emotie am pasit in impunatoarea Catedrala Metropolitana, sanctuar de credinta ortodoxa si opera de arta monumentala. Catedrala adaposteste moastele Sfintei Cuvioase Parascheva, cu hramul la 14 octombrie, cand sute de mii de pelerini, veniti de peste tot, au fericirea sa atinga racla si sfintele moaste.
Noi am fost niste privilegiati, ne-am rugat si ne-am recules in fata raclei cu moastele Cuvioasei Parascheva, ascultand cu evlavie cuvintele unui ierarh bisericesc, care ne-a prezentat istoricul acestui sfant lacas. A urmat vizitarea bisericilor “Trei Ierarhi” si “Sfantul Nicolae”, ctitorii ale lui Stefan cel Mare si Sfant.
Cu inima plina si sufletul, poate, mai curat, am poposit in Bojdeuca din Ticau, invaluiti de “Amintirile din copilarie” si fabuloasele povesti ale marelui Creanga. De la Bojdeuca ne indreptam spre Dealul Copoului cu Teiul lui Eminescu. Ne apropiem, atingem trunchiul copacului, crengile, frunzele, facem fotografii, multe fotografii. Ne imbarcam si pornim spre Ipotesti, oprindu-ne la Cotnari, unde suntem poftiti sa vizitam cramele, sa degustam vinurile alese si sa servim masa. La Ipotesti suntem intampinati de domnul primar, de draga si minunata noastra colega Daniela Condurache si multime de localnici. Gazdele ne invita in cladirea Centrului national de studii “M. Eminescu”, Ipotesti-Botosani, iar, in prezenta oficialilor locali, prefectul judetului, domnul Cristian Constantin Roman, ne inmaneaza fiecaruia o Diploma de Excelenta, un bust in miniatura al Poetului, o videocaseta cu filmul “Melancolie” si carti din Colectia Ipotesti. Vizitam apoi, Casa memoriala “M. Eminescu”, purtandu-ne usor pasii dintr-o incapere in alta, coplesiti de emotie in acest loc sacru, unde a vazut lumina zilei geniul tutelar al poeziei romanesti. In imediata apropiere a gradinii Casei de la Ipotesti ne asteapta o formatie instrumentala traditionala si, ca la un semn, artisti si localnici ne-am prins in ritmul unei hore moldovenesti, “condimentata” cu strigaturi, asa cum ii sta bine oricarui joc. Ne-am luat ramas bun si am pornit spre cetatea Sucevei, poposind la un hotel cu gazde deosebit de primitoare si ospitaliere.
Primul drum, in cea de a treia zi, l-am facut in comuna Ciprian Porumbescu, asteptati la intrarea in localitate de patru calareti invesmantati in straie populare, pe niste cai ca din poveste, impodobiti cu coroane de brad prinse in jurul gatului de care atarnau panglici multicolore, iar seile cailor acoperite cu scoarte de lana tesute de harnicele femei bucovinence. Impreuna cu primarul, toata suflarea satului iesise in drum, intampinandu-ne cu multa bucurie, iar multimea de copii aveau manutele pline de flori pe care le-au oferit artistilor. Am vizitat Casa memoriala “Ciprian Porumbescu”, ne-am intretinut cu localnicii gatiti in frumoasele lor costume populare, care ne-au primit si inconjurat cu multa dragoste.
De aici ne-am indreptat spre Vicov, oprindu-ne la Muzeul etnografic aflat chiar in casa marii interprete Sofia Vicoveanca. Un etaj intreg adaposteste pretioase exponate: costume populare, scoarte moldovenesti, stergare, valoroase obiecte de arta populara adunate de-a lungul anilor de neobosita interpreta, randuite acolo in muzeu cu pricepere de artizan. La plecare, am primit in dar fiecare un volum de poezii semnat Sofia Vicoveanca. Ne-am despartit cu greu de acest loc minunat de care ne va fi dor intotdeauna.
In drum spre Putna, am trecut prin satele bucovinenilor si le-am admirat gospodariile ingrijite, care erau concurate doar de frumusetea peisajului inconjurator. Din nou am fost condusi de mandri calareti si inconjurati de o multime impresionanta, purtand traditionalele costume de sarbatoare. Oamenii isi manifestau bucuria ca ne pot vedea, spunandu-ne ca ne asculta cantecele, ca ne admira. Ca semn al dragostei si pretuirii reciproce, ne-am prins intr-o mare hora, in ritmul si armonia mandrelor cantari bucovinene. Am intrat in manastirea Putna, insotiti de un calugar, care ne-a fost ghid, ajutandu-ne sa intelegem mai bine istoria acestei marete ctitorii, unde isi doarme somnul vesnic domnul Moldovei, Stefan cel Mare si Sfant, la al carui mormant ne-am inchinat. De la Putna ne-am indreptat spre manastirile Sucevita, Moldovita, Voronet si Gura Humorului, unde am avut privilegiul de a le asculta pe maicile calugarite ale caror cunostinte despre sfintele lacasuri, devenite de multa vreme locuri de pelerinaj, ne-au impresionat. Seara, la Suceava, colegii nostri din Ansamblul artistic “Ciprian Porumbescu” ne-au oferit un spectacol incantator. Inainte de a ne desparti de ospitalierii suceveni, in cea de a patra zi a periplului nostru cultural, am facut o scurta vizita la Prefectura, intampinati de oficiali si onorati fiecare cu Diploma de Excelenta, din partea domnului Orest Onofrei, prefectul judetului Suceava.
Ne-am oprit si la Targu-Neamt, fiind primiti de domnul Decebal Arnautu, primarul orasului, care ne-a adresat cuvinte pline de caldura si simpatie, ca un bun cunoscator si iubitor al cantecelor noastre. Am vizitat apoi Casa memoriala “Ion Creanga” din Humulesti, regasindu-ne, parca, in lumea copilariei noastre. Autocarul ne-a purtat spre manastirile Neamt, Agapia si Varatec, unde am putut admira si picturile realizate de Nicolae Grigorescu, care si-a gasit pentru o vreme salas in aceste locuri. Inaintea plecarii de la Varatec, am trecut pe la mormantul Veronicai Micle, cea atat de legata de numele Luceafarului poeziei romanesti. La Piatra Neamt am petrecut, am urmat un itinerar de un pitoresc extraordinar, cu traversarea muntilor spre Brasov. Am urcat la Coliba haiducilor din Poiana Brasov, loc de perpetuare a bogatelor traditii culinare romanesti. Seara tarziu, am ajuns in Bucuresti incantati si fericiti, dar cu regretul ca timpul s-a scurs, parca, mult prea repede.
In tot acest periplu minunat, domnul Ion Antonescu a fost alaturi de noi, cu deosebita grija, ca un adevarat parinte fata de copiii sai, acordandu-ne atentie fiecaruia in parte si tuturor la un loc.
Distinsul profesor Ion Murgu, ghidul nostru, ne-a captat permanent atentia cu multitudinea cunostintelor sale pentru care ii ramanem recunoscatori. Impreuna cu noi a fost Televiziunea Romana, reprezentata in mod stralucit de doamna Elize Stan si Iuliana Tudor, precum si alte cinci posturi de televiziune. Din partea presei scrise ne-a insotit domnisoara Floriana Jucan de la revista “Star”, martora a entuziasmului nostru pe care, de cele mai multe ori, ne era greu sa-l stapanim. Asa suntem noi, interpretii cantecului popular, unii mai introvertiti, altii mai entuziasti, cu “veselia la purtator”, dar cu o trasatura comuna definitorie, gata oricand ca, prin cantecul nostru, s-alungam tristetea de pe chipul celui necajit sau sa-l purtam in lumea de melancolie si dor cu doina noastra cea fara seaman. Din acest pelerinaj ne-am reintors mai bogati sufleteste, cu o bucurie nedisimulata, ca, vreme de cinci zile, mai multi colegi de cantec am fost impreuna, inconjurati de atatia oameni dragi. Ne unim glasurile spre a-i aduce lauda si multumirile noastre domnului Ion Antonescu, “Maresalul”, pentru nobletea sufletului, pentru faptele generoase ale domniei sale.

ROMANII NU SE SPERIE DE BOMBE
TURISMUL MIORITIC, AFECTAT DE LIPSA BANILOR SI A PROFESIONISTILOR
In ultimele doua saptamani, de cand s-au oprit ploile si a dat canicula, litoralul romanesc a fost luat cu asalt de zecile de mii de turisti. Vazand ce se intampla in diverse zone turistice ale lumii, unde valul de terorism declanseaza bombe dupa bombe, multi s-au grabit sa spuna ca afluxul turistic din Romania se datoreaza acestor nenorociri. Nu, nu este deloc adevarat, dupa cum afirma operatorii romani de turism international. Turistii romani care vor sa mearga in strainatate nu se sperie de bombele teoristilor, mai ales ca spre deosebire de tara noastra, in Turcia, Egipt, Grecia sau alte destinatii turistice internationale preturile sunt mult mai mici, iar serviciile si confortul mult mai calitative. In prezent, afluxul de turisti de pe litoralul romanesc se datoreaza in exclusivitate caldurii, iar hotelierii profita de acest lucru si maresc preturile nejustificat, dornici sa-si scoata parleala din zilele urate si ploioase.

“In prezent, la Marshal Turism cererile de excursii in strainatate sunt foarte mari in comparatie cu anii trecuti. Romanii nu s-au speriat de atentatele din Londra, Turcia sau Egipt, ba, dimpotriva, avem cereri mult mai mici pentru turismul intern decat pentru turismul extern. Zilnic, sunt cozi la turismul extern. Singura destinatie care nu se mai cere este Egiptul, in schimb pe Turcia sunt 13 chartere, pline toate, si nu avem locuri pe cate cereri. Nici la Londra si nicaieri in lume n-am avut nici o cerere de restituire a banilor. Nu merg oamenii pe litoralul nostru pentru ca au fost atentate in alte tari, ci merg pentru ca este cald si vreme frumoasa. In prezent, turismul romanesc este afectat de lipsa banilor si a profesionistilor. Din pacate, la noi nu s-a investit prea mult, deoarece, la privatizare, hotelurile s-au dat unor oameni care nu se pricep, care nu au avut bani si nici specialisti in domeniul turismlui. Sunt foarte multe hoteluri privatizate de fostul ministru Agathon si care nu numai ca nu s-a investit in ele, dar unele sunt intr-o stare mai rea decat atunci cand au fost cumparate. Ministerul Turismului avea datoria morala sa urmareasca ce se intampla cu aceste hoteluri, daca s-au renovat, refacut s-au investit in ele ori acest lucru nu s-a intamplat. Deocamdata, turismul romanesc scartie, a fost si ghinionul cu ploile, dar este afectat si de preturile foarte mari in comparatie cu alte tari, in special Turcia, Grecia, cu care noi concuram. Pe de alta parte, acum este si marea murdara, plina de alge care nu-i atrage pe turistii straini”, ne-a declarat domnul Ion Antonescu, patronul Marshal Turism.
De cativa ani buni, in tara noastra au continuat sa apara diverse firme de turism ale caror oferte au o calitate indoielnica, la preturi exorbitante, in timp ce multi hotelieri in loc sa creasca nivelul serviciilor si al confortului scad an de an calitatea in timp ce tarifele cresc absolut nejustificat. Acest lucru are drept cauza si faptul ca Ministerul Turismului nu a depistat si sanctionat in mod real astfel de firme care “tepuiesc” turistii. Una dintre masurile care ar stopa vinderea unor servicii turistice de proasta calitate este propusa de patronul firmei Marshal Turism, Ion Antonescu, care considera ca ar trebui facuta o clasificare pe stele a agentiilor de turism, ca in Occident, pentru ca turistii sa stie ce fel de servicii cumpara. Domnia sa spune ca a facut chiar un proiect in acest sens, a vorbit si cu vreo trei ministri ai turismului care s-au succedat in fruntea ministerului de-a lungul anilor, dar tot degeaba, nimeni nu l-a luat in considerare. O alta cauza a scaderii calitatii turismului romanesc, in opinia lui Ion Antonescu, este lipsa specialistilor din acest domeniu si neprofesionalismul multora care lucreaza in turism. S-au facut multe firme de turism, si-au cumparat multi hoteluri ori s-au construit altele dar, din pacate, nu sunt deservite de profesionisti adevarati.
Asa zisele facultati si scoli de turism nu-i pregatesc corespunzator cerintelor turismului actual, modern pe tineri, iar specialistii vechi, cu experienta au iesit la pensie. Din aceasta cauza exista o mare penurie de specialisti adevarati in turism.
Se umfla mult numarul turistilor straini in Romania
Aceste cauze au dus si la scaderea continua a turistilor straini care vin in Romania. “Se declara ca avem 4-5 milioane de turisti straini, dar acest numar este fals. In realitate avem circa 4-500. 000 turisti reali. La noi, insa, se inregistreaza toti strainii care vin in Romania, chiar si cei care vin la rude sau fac mic trafic si se spune ca sunt turisti. Ati vazut vreo invazie de autocare, de masini, de oameni care vin cu trenuri? Nu. Vin numai cu avionul. Sunt 18 companii aeriene care zboara in Romania, avioane care transporta si oameni de afaceri sau alte categorii de pasageri, dar foarte putini turisti-turisti. Se poate afla si altfel numarul de turisti straini din tara noastra, deoarece agentiile straine au firme partenere in Romania.
Putem verifica inclusiv banii care au intrat in tara noastra si iar nu o sa iasa numarul declarat. Este o raportare si o umflare artificiala a numarului de turisti care vin in Romania. Sunt hoteluri in tara noastra care sunt pe pierdere, cum este Marriott de exemplu, dar care declara ca sunt pe profit.
Daca te uiti, insa, la Ministerul de Finante vezi ca multe hoteluri sunt pe pierdere, ele umfland de fapt artificial facturile”, afirma Ion Antonescu.
Delta ramane inca atractiva pentru straini
Una dintre destinatiile turistice din tara noastra care continua, insa, sa atraga turisti straini este Delta Dunarii, unde s-au construit mai multe pensiuni si hoteluri de minimum trei stele cu servicii de calitate. “Dupa mine, in timp, turismul in Delta se va dezvolta.
Numai ca, din pacate, cei care merg acum in acest paradis merg doar pentru doua lucruri: pentru pescuit si pentru pasari. Ori din cauza poluarii, din cauza braconajului, din cauza faptului ca delta a fost impartita intre doi investitori care taie si spanzura, nici pasarile nu mai vin in Delta Dunarii. Multi sunt dezamagiti ca in Delta Dunarii nu prea mai vezi atatea pasari cum erau pe timpuri, nici peste pentru ca acum -acesti investitori strategici - iau tot pestele, ajungand ca pescarii sa vanda ce au pescuit, apoi au dreptul sa cumpere doar 5 kg de peste. Ei practic isi cumpara munca.
Recent, am fost cu niste firme de turism straine in delta si la masa am constatat ca ni se servea peste adus tocmai de la… Braila!!! Deci, cele doua puncte de atractie ale Deltei, pescuitul si pasarile, au inceput sa dispara. Dupa mine, in timp, nici aici nu vor mai veni multi turisti straini pentru ca nu mai exista punctul de atractie”, caracterizeza, in cateva cuvinte, patronul firmei Marshal Turism situatia turistica a Deltei Dunarii.
PAUL STAN